Cum se bat prinții

Odraslele suveranilor europeni nu puteau fi atinse de orice mână, iar să-i bați pe micii prinți nici nu putea fi vorba. Dar prostii mai făceau și ei, ca orice copil sănatos.

La curțile germane existau  băieți special angajați pentru a fi bătuți în locul prințului, atunci cand acesta se obrăznicea. Regele Henric al IV-lea al Franței,în schimb, i-a dat deplină libertate preceptorului care îi educa fiul să-l bată temeinic de câte ori ar fi fost nevoie. La 14 nov.1607, el scria: ,,Vreau ca Delfinul să fie bătut cu nuiele ori de căte ori se încăpățânează sau face răutați; știu din proprie experientă că nimic nu-i mai folositor decât bătaia din belșug.”

Odraslele suveranilor europeni nu puteau fi atinse de orice mână, iar să-i bați pe micii prinți nici nu putea fi vorba. Dar prostii mai făceau și ei, ca orice copil sănatos.

La curțile germane existau  băieți special angajați pentru a fi bătuți în locul prințului, atunci cand acesta se obrăznicea. Regele Henric al IV-lea al Franței,în schimb, i-a dat deplină libertate preceptorului care îi educa fiul să-l bată temeinic de câte ori ar fi fost nevoie. La 14 nov.1607, el scria: ,,Vreau ca Delfinul să fie bătut cu nuiele ori de căte ori se încăpățânează sau face răutați; știu din proprie experientă că nimic nu-i mai folositor decât bătaia din belșug.”

Corpul elefanților era acoperit cu o platoșă pe care erau fixate inele de fier care țineau sulițe și săbii.

Înfățișarea  elefantului era astfel asemănatoare cu a unui arici uriaș. Conducătorii elefanților, așezați pe ceafa pahidermelor, îi îndemnau la luptă cu lovituri puternice de băț. Elefanții turmentati făceau ravagii printre dușmani. Daca se întâmpla să fie  răniți de o săgeată, deveneau de-a dreptul turbați. Puteau să lupte în felul acesta și trei zile la rând.

Istoria ne oferă tot felul de surprize și ciudățenii. Au existat suverani de unul, doi sau trei anișori, fetițe sau băieți. Dar am aflat despre un singur caz în care un copil încă nenăscut a devenit rege. Evenimentele s-au petrecut în Persia, în anul 309, atunci când a murit Hormizd al II-lea. Normal și logic ar fi urmat la domnie cel mai mare dintre baieții săi ,însa nu s-a întâmplat așa, căci nobilii l-au desemnat succesor pe un copil încă nenăscut, pe care l-au și botezat Shapur al II-lea, deși nu aveau  o certitudine că va fi băiat. Apoi, acesta a fost încoronat prin așezarea  coroanei pe pântecele mamei sale. Cunoscătorii spun că domnia lui Shapur a fost cea mai lungă din istoria Asiei ,70 de ani, comparabilă cu cea a regelui francez Ludovic al XIV-lea.

prof. Doina Dragomirescu