Limba română, care s-a format în contextul colonizării romane pe teritoriul dac, este o limbă de origine latină care a cunoscut o evoluţie de sine-stătătoare prin îmbogăţirea lexicului cu noi cuvinte. Deşi fundamentul latin se manifestă cu precădere la nivelul morfologic şi cel sintactic, vocabularul limbii române a cunoscut, de-a lungul timpului, diverse influenţe. ,,Spre deosebire de vocabular (compartimentul cel mai labil şi mai supus influenţelor din afară), sintaxa şi îndeosebi morfologia evoluează extrem de încet, ceea ce conferă limbii stabilitate în aspectul ei esenţial, care este structura gramaticală.’’ Vocabularul limbii române este dovada vie a evoluţiei poporului român, iar forma limbii literare păstrează, pe lângă substratul traco-dac, influenţe vechi
şi noi cu care acesta a intrat în contact. Aspectul arhaic pe care i-l confereau împrumuturile din slavă, turcă sau greaca veche a fost înlocuit treptat cu eleganţa şi flexibilitatea împrumuturilor mai noi din franceză, italiană, germană sau engleză, care aveau în mare parte la origine etimoane din latina clasică. Astfel, s-a produs, prin împrumut lexical, o relatinizare a limbii române, dar şi o diversificare a lexicului românesc.
Limba română este o disciplină prin studierea căreia se intenţionează atingerea unor obiective şi competenţe specifice, iar finalităţile generale ar fi următoarele:
- Formarea unui sistem de atitudini, valori şi comportamente axate pe consolidarea interesului pentru învăţare şi autoeducare;
- Formarea unui ansamblu de cunoştinţe privind sistemul şi subsistemele limbii, ca elemente de construcţie ale comunicării;
- Formarea unor deprinderi integratoare de exprimare şi de receptare orală corectă;
- Formarea unor capacităţi intelectuale privind optimizarea operaţiilor gândirii şi dezvoltarea creativităţii specifice;
- Însuşirea unor metode şi tehnici de muncă intelectuală.
Predarea limbii române oferă elevilor în primul rând un instrument corect de comunicare şi relaţionare. Limba română are, datorită împrumuturilor lexicale, o bogăţie de nuanţe şi sensuri. Lexicul corect, bogat, nuanţat se formează prin compuneri şi exerciţii de cultivare a limbii literare ca instrument de comunicare, ţinând cont de normele exprimării corecte în scris, dar şi în limba vorbită. Aceste exerciţii de limbă se pot realiza oral prin expuneri, dezbateri, exprimarea opiniei în legătură cu un fapt anume, dar şi prin exerciţii de memorare/expunere a unor versuri, replici etc. In scris, lexicul este exersat în diferite tipuri de compuneri (argumentative, narative, descriptive etc.), dar şi în observarea şi crearea unor diferite tipuri de texte nonliterare precum : texte funcţionale, afişe, benzi desenate, proiecte, plaşe etc. Este necesar ca, în exerciţiul scrierii compunerii/textului, profesorul să evidenţieze greşelile de limbă cu scopul de a corecta formulări greşite sau defectuoase. Elevul are nevoie de un model de exprimare corectă a propriilor gânduri şi sentimente, iar rescrierea textului, după corectura profesorului, poate fi un exerciţiu optim în ameliorarea exprimării.
Un alt aspect al exersării vocabularului îl reprezintă studiul categoriilor semantice. Studiul acestora duce la exersarea şi însuşirea unui mai mare număr de cuvinte sau de sensuri. Elevii vor observa că unele cuvinte din vocabularul fundamental şi nu numai au mai multe sensuri proprii secundare şi participă la crearea unor sensuri figurate, în funcţie de contexte diferite, dovedind polisemia lor. De mare importanţă este cunoaşterea nuanţelor sinonimice, paronimice, dar şi a sensului figurat al cuvintelor. Astfel, se poate înlătura monotonia şi platitudinea din vorbirea elevilor noştri, asigurând o cunoaştere a formelor corecte ale cuvintelor. Evitarea pleonasmului şi a altor greşeli de limbă se poate realiza prin exerciţii specifice repetate, care evidenţiază formulările cele mai uzitate, oferind posibilităţi de evitare a unor clişee greşite. Studiul categoriilor semantice se face şi atunci când se studiază cuvintele ca părţi de vorbire.
Studiul vocabularului presupune şi familiarizarea elevilor cu mijloacele interne şi externe de îmbogăţire lexicală. Astfel, derivarea, compunerea şi conversiunea sunt mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului care evidenţiază creativitatea limbii din interior, exploatând posibilităţile combinatorii sau versatilitatea termenilor, în funcţie de context. Împrumuturile sunt mijloacele externe care reflectă necesitatea vocabularului de a se împrospăta, de a fi actual, de a reflecta tendinţele unei societăţi care evoluează. Clasificarea împrumuturilor în vechi şi noi oferă o cunoaştere a parcursului limbii române şi a istoriei noastre ca popor. Neologismele au oferit limbii versatilitate prin folosirea de sensuri diferite, dar şi o relatinizare a lexicului, în special prin împrumuturile din limba franceză, italiană sau engleză, ceea ce consolidează moştenirea latină.
Nu în ultimul rând, cunoaşterea şi exersarea limbii române literare se face prin lectură. Exersarea unui lexic fără context, fără consolidarea structurilor morfologice şi sintactice în care activează cuvântul, se dovedeşte insuficientă sau ineficientă. Lectura stimulează gândirea, conexiunile logice, cultivă folosirea unui vocabular îngrijit, bogat, în contexte corecte, coerente. Lectura consolidează competenţa de a citi şi de a scrie corect.
Limba română, ca obiect de studiu la gimnaziu, vizează două competenţe importante în formarea elevului : comunicarea în limba maternă şi sensibilizarea şi exprimarea culturală.
Începând cu anul şcolar 2017-2018, curricula revizuită propune ca procesul de predare-învăţare la această disciplină să fie axat pe desfăşurarea de activităţi care să-i confere elevului un rol dinamic, nu doar de receptor, ci de actant în instruire. Astfel, activităţile prevăzute în noua programă vor viza căutarea de informaţii din diferite surse citite sau ascultate, dar şi selectarea şi valorificarea acestora în diferite contexte. Se pune accentul pe formarea şi exprimarea unei opinii personale în legătură cu un fapt anume, atât în mesaje orale, cât şi scrise. De asemenea, sunt favorizate interacţiunile verbale, iar profesorul nu are un simplu rol de transmiţător de informaţie ştiinţifică, ci de mediator între interacţiunile verbale între elevi, favorizând comunicarea în contexte şcolare şi extraşcolare diverse. Profesorul are un rol activ în organizarea demersului didactic, implicând elevii în situaţii de învăţare constructive care să favorizeze exersarea limbii române literare într-un mod firesc, creativ, valorificând elemente şi teme de actualitate.
Lexicul reprezintă atât un conţinut al învăţării care are ore alocate în programa de studiu pentru gimnaziu, cât şi o componentă a comunicării de zi cu zi, prin folosirea unui vocabular actual neologizat, în concordanţă cu domeniile de activitate ale societăţii contemporane. Exersarea limbii literare moderne, dar şi a limbajelor specializate atât de des întâlnite în mass-media sau în texte nonliterare care tratează diferite teme din domenii diverse devine, pentru profesorul de limba şi literatura română, în lumina noului curriculum, o prioritate care asigură elevilor folosirea eficientă, corectă, conştientă a limbii române.
Exersarea vocabularului în scris sau oral se face în cadrul fiecărei ore de limba şi literatura română. Expimarea corectă, coerentă şi armonioasă în limba maternă este rezultatul unui proces de studiu complex, în care elevul este ghidat, în baza cunoştinţelor teoretice dobândite, să utilizeze vocabularul în diverse sarcini de lucru.
În noul curriculum pentru limba română, utilizarea corectă, adecvată şi eficientă a limbii în procesul comunicării orale şi scrise reprezintă a patra competenţă generală urmărită în orele de predare-învăţare. Limba română contemporană poartă amprenta dezvoltării rapide în diferite domenii, în special în ştiinţă şi tehnică, comunicarea prin reţele de socializare face parte din viaţa de zi cu zi, iar iar accesul la informaţie este la îndemâna oricui. Cunoaşterea împrumuturilor neologice în cadrul orelor de limba română îmbină două aspecte importante în îndeplinirea competenţei generale mai sus menţionate : pe de o parte, este important să cunoşti limba română contemporană, să identifici şi să foloseşti o diversitate de sensuri ale cuvintelor în diferite contexte. Pe de altă parte, cunoaşterea lexicului neologic al limbii române şi a normelor de adaptare la limba română literară a acestora ar determina o atitudine mai conservatoare care ar putea limita pătrunderea în vocabularul românesc a xenismelor sau barbarismelor provenite în special din limba engleză.
O altă competenţă generală prevăzută în programă, prin care împrumuturile lexicale devin conţinuturi de învăţare, este cea a exprimării identității lingvistice și culturale proprii în context național și internațional. Limba este motorul comunicării, iar afirmarea culturii proprii şi interculturalitatea evidenţiază asemănări şi deosebiri între obiceiurile, tradiţiile, specificul şi limbile popoarelor romanice.
Pentru fiecare clasă de gimnaziu, cele cinci competenţe specifice urmărite asigură formarea competenţei generale privind utilizarea corectă a limbii române şi pun bazele competenţei de comunicare. Demersul didactic prin care se realizează această competenţă urmăreşte limba română în funcţiune, creatoare de sens, dezvoltând gândirea logică prin receptarea diverselor tipuri de texte.
Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului se regăsesc printre conţinuturile care asigură formarea competenţei generale privind exprimarea identităţii lingvistice şi culturale. Competenţele specifice sunt 5.1. Asocierea unor experiențe proprii de viață și de lectură cu acelea provenind din alte culturi şi 5.2. Identificarea unor valori culturale promovate în textele autorilor români din diferite perioade istorice . Împrumuturile lexicale se studiază ca parte integrantă a conţinuturilor care valorifică limba române vorbite în comunităţile etnice din străinătate sau observarea unor elemente de limbă şi cultură în ţările vecine cu România. Prin aceste competenţe specifice se încurajează lectura, scrierea creativă, cercetarea folclorului românesc ca marcă a identităţii noastre culturale, se stimulează dorinţa de cunoaştere a elevilor privind obiceiurile românilor din ţară, dar şi din diaspora, dar se urmăreşte şi dezvoltarea gustului pentru cultură, crearea unei atitudini conştiente de asumare a specificităţii culturale în diversitatea comunităţii europene şi nu numai.
Prof. Ungureanu Diana
...
Bibliografie:
1. Theodor Hristea, Sinteze de limba română, ed. a III-a, 1984, vol. al III-lea, p.39
2. Programa şcolară pentru disciplina Limba şi literaturA română, clasele V-VIII, Bucureşti, 2017, Anexa nr.2 la Ordinul Ministrului educaţiei Naţionale nr.3393/28.02.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu