Primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1866) s-a născut în 1820 la Bârlad. Tatăl său era spătarul Ioan Cuza, ispravnic de Tutova, iar mama sa, Sultana Cozadini, cobora dintr-o familie de origine genoveză din Constantinopol. Copilăria și-a petrecut-o la moșia tatălui, Bărboși-Fălciu. A crescut, practic, printre țărani și astfel s-ar explica dragostea viitorului domn pentru talpa țării.
Părinții îl trimit la Iași, în capitală, ca să învețe carte, la marginea orașului și anume la pensionul francezului Victor Cuenim (un ofițer rămas aici, din armata lui Napoleon, după campania dezastruoasă din Rusia). La pension i-a avut colegi pe Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri sau Matei Milo, viitorul actor. Drumurile vieții îl duc pe istețul tânăr, în 1834, la Paris, împreună cu alți fii de boieri dornici de învățătură apuseană. Călătorise trei săptămâni cu diligența, împreună cu vărul său, Nicolae Docanu și cu Vasile Alecsandri. În 1835, tânărul Cuza își trece examenul de bacalaureat. La fel ca Vasile Alecsandri, prietenul său de o viață, se înscrie la Facultatea de medicină, o părăsește repede pentru că nu putea suferi disecțiile cadavrelor și trece la Drept, dar nu termină nici o facultate, revenind în Moldova (1839).
În târgul dulce al Ieșilor, tânărul de 23 de ani, venit de la Paris, demisionează cu ușurință din armată și intră în magistratură. Se baza pe studiile (neterminate) de drept din capitala Franței și pe cursul de legi audiate la Academia Mihăileană din Iași. În 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti, cu cinci ani mai tânără care s-a îndrăgostit nebunește de viitorul domnitor al Principatelor.
În toiul bătăliei pentru Unire, Alexandru își dă o răsunătoare demisie din funcția de pârcălab de Galați, dezvăluind corupția din timpul caimacamului antiunionist Vogoride. Popularitatea sa crește, astfel încăt Partida Națională formată din patrioți unioniști l-a desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru alegerea ca domn pe 5 ianuarie 1859. Având un puternic sprijin din partea Franței și din partea unioniștilor moldoveni, Cuza a fost propus și ales la 24 ianuarie 1859 ca domn al Țării Românești. Dubla alegere, recunoscută și pe plan internațional de Puterile Garante a însemnat de fapt unirea Moldovei cu Țara Românească, adică formarea statului național modern român.
Domnia lui Cuza (1859-1866), deși scurtă, a reprezentat un proiect național de modernizare a societății românești prin numeroase reforme cum ar fi: secularizarea averilor mănăstirești, reforma învățământului, reforma juridică, reforma agrară, militară și administrativă. A condus cu competență și patriotism destinele țării rămânând memorabile cuvintele rostite la Palatul Cotroceni în februarie, 1866: Să dea Domnezeu să-i meargă țării mai bine fără mine decât cu mine. Să trăiască România!
Prof. Doina Dragomirescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu