Trăim în era telefoanelor mobile și a internetului, și asta o conturează puternic această perioadă de pandemie unde totul se petrece cel mai mult în mediul on-line, iar cărțile rămân prăfuite pe rafturi.
Niciodată nu ne ajungea timpul să facem toate activitățile pe care ni le doream într-o zi, dar această izolarea ne-a oferit șansa să stăm cu ai noștri copii mai mult ca niciodată, nemaifiind limitați de programul nostru încărcat de zi cu zi. Acum a fost momentul să fim împreună și să petrecem timp de calitate, astfel încât aceștea să se aleagă cu ceva, să câștige un gram de atenție din partea noastră și un strop de educație.
Lectura este un mod plăcut de a petrece timp de calitate unul cu celălalt, atât pentru copii, cât și pentru noi ca părinți. Lumea poveștilor este fascinantă, ajutându-ne să ne îmbogățim imaginația. Numai noi, le putem deschide apetitul micuților, pentru lectură, citindu-le încă din fragedă pruncie. Este foarte important propriul exemplu, e necesar să le arătăm copiilor că și nouă ne place să citim și chiar să citim și noi în același timp cu ei. Asta mi-a inspirit-o tata de când eram mică, savuram multe momente plăcute împreună prin descoperirea a sumedeniilor de povești/cărți fantastice, toate acestea rămând și până acum vii în amintirea sufletului meu.
Pandemia aceasta mi-a oferit oportunitatea să stau cu ale mele suflețele mici, să le citesc zilnic, la somnul de după amiază dar și de seară cărticele pline de povești minunate. Vă las drept dovadă, unele care ne-au uns sufletul cu vorbe de duh și le-am îndrăgit la maxim.
Din cetatea lui tu în cetatea Cerului, de Mersine Vigopoulou, este o carte de înțelepciune, pe înțelesul copiilor cum să dobândească Raiul prin propriile fapte de noblețe. Le insuflă acestora că fiecare greșește dar totul se poate îndrepta prin smerenie și învățare.
Totodată, le oferă exemple concrete de viață, cum să fii buni și cum să își respecte aproapele și să-l sprijine necondiționat. Este împărțită pe capitol, așadar, se poate citi treptat și este însoțită de ilustrații sugestive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu